Stagii

ECHA este în căutare de proaspeți absolvenți care sunt dispuși să contribuie la activitatea zilnică a agenției.

În fiecare an, există până la 20 de oportunități de stagii pentru absolvenți în diferite domenii științifice precum chimie, toxicologie, biologia, știința și tehnologia mediului și în servicii administrative ca de exemplu serviciul juridic, comunicații, finanțe, resurse umane și TIC.  Stagiile încep de obicei la începutul lunii martie sau septembrie.

Programul de stagii este conceput pentru:

  • proaspeți absolvenți ai unei universități și titulari ai unei calificări tehnice sau profesionale de nivel echivalent în domenii relevante pentru legislația aplicabilă în materie de produse chimice sau în alte domenii relevante pentru atribuțiile de natură administrativă din cadrul instituțiilor UE.
  • angajați ai sectorului public sau privat implicați în activități la nivel universitar în domenii relevante pentru legislația aplicabilă în materie de produse chimice.

Interviuri cu foști stagiari


Durata

Stagiile pot dura între trei și șase luni și nu pot fi mai lungi de șase luni.

Burse

Programul de stagii pentru absolvenți oferă o bursă de aproximativ 1 300 EUR.

Stagiarii care continuă să primească o remunerație din partea angajatorului lor sau orice altă bursă sau indemnizație vor avea dreptul de a primi o bursă din partea ECHA numai dacă suma pe care o primesc este mai mică decât cea de mai sus. În acest caz, stagiarii vor primi o sumă egală cu diferența dintre venitul lor și nivelul bursei ECHA.

Stagiarii care sunt încadrați în muncă trebuie să prezinte o declarație privind remunerația, cheltuielile și indemnizațiile, semnată de angajator.

Criterii de eligibilitate

Pentru a solicita un stagiu pentru absolvenți trebuie:

  • să fiți resortisanți ai unui stat membru al UE sau resortisant al Spațiului Economic European (Norvegia, Islanda, Liechtenstein). Resortisanții țărilor candidate care beneficiază de o strategie de preaderare pot fi, de asemenea, acceptați, în funcție de disponibilitatea resurselor bugetare și capacitatea ECHA de a-i primi. Este posibilă și acceptarea unui număr mic de resortisanți ai unor state care nu sunt membre ale UE.
  • să puteți comunica în limba engleză, întrucât aceasta este limba de lucru a ECHA
  • să aveți o diplomă universitară sau echivalentă sau să fiți implicați în activități la nivel universitar în domenii relevante pentru ECHA

Veți fi invitat la un interviu prin telefon și/sau față în față dacă veți fi selectat.

Stagiarii nu beneficiază de asigurare de sănătate. Înainte de începerea stagiului dumneavoastră, trebuie să demonstrați că aveți asigurare de sănătate și contra accidentelor, valabilă în Finlanda.

Nu pot beneficia de stagii candidații care au fost deja stagiari sau angajați în cadrul unei instituții sau al unui organism european sau cei care au lucrat pest opt săptămâni la ECHA în calitate de membri ai personalului interimar, cercetători sau experți interni.