Care sunt etapele următoare?

ECHA atribuie un număr de transmitere fiecărui dosar primit. Acest număr este utilizat ca referinţă în toată corespondenţa privind această înregistrare până ce este atribuit un număr de înregistrare. Transmiterea dosarului şi toată corespondenţa se realizează prin REACH-IT.

Verificări administrative

Toate dosarele sunt supuse unor verificări administrative denumite „reguli de lucru" pentru a asigura că dosarele îndeplinesc condiţiile prealabile pentru a fi procesate de ECHA. ECHA verifică dacă dosarele sunt în formatul IUCLID corespunzător şi dacă anumite informaţii administrative corespund tipului de transmitere.

Trecerea regulilor de lucru confirmă doar faptul că dosarul este acceptat pentru procesare şi nu înseamnă că înregistrarea este finalizată. Dacă există erori, solicitantul înregistrării trebuie să corecteze dosarul şi să îl transmită din nou.

După ce dosarul a fost acceptat pentru prelucrare, următoarea etapă este verificarea integralităţii tehnice. În această etapă, dosarul este verificat pentru a certifica dacă sunt incluse toate informaţiile necesare. Dacă lipsesc anumite informaţii, solicitantului înregistrării i se va acorda un termen rezonabil pentru a retransmite dosarul complet. Se permite doar o încercare de transmitere suplimentară în acest caz.

În paralel cu verificarea integralităţii tehnice, factura este transmisă solicitantului înregistrării prin REACH-IT şi trebuie plătită până la termenele scadente.

Decizie

După ce verificarea integralităţii tehnice s-a încheiat cu succes şi s-a plătit factura, dosarul este considerat complet şi i se atribuie un număr de înregistrare. Data înregistrării este data transmiterii dosarului de înregistrare.

În cazul unei a doua respingeri la verificarea integralităţii tehnice sau al neplăţii redevenţei corespunzătoare, dosarul este respins.

Publicarea informaţiilor din dosare

ECHA publică pe site-ul său informaţii din dosarele de înregistrare. Acestea vor fi apoi disponibile în mod liber tuturor cetăţenilor europeni astfel încât ei să poată fi informaţi despre orice riscuri potenţiale prezentate de produsele chimice pe care le utilizează.

Informaţiile publicate acoperă identitatea substanţei, rezultatele studiilor privind proprietăţile intrinseci şi profilurile de pericol, nivelurile la care nu se aşteaptă efecte adverse pentru sănătatea umană sau mediu, clasificarea şi etichetarea, precum şi orientări privind utilizarea în condiţii de securitate.

Dacă nu este solicitată confidenţialitatea, ECHA va publica, de asemenea, gradul de puritate al substanţei esenţial pentru clasificare şi etichetare, intervalul cantitativ total, rezumate (detaliate) ale studiilor, informaţii din fişa cu date de securitate şi denumirea comercială.

În anumite circumstanţe, se poate solicita confidenţialitatea denumirii IUPAC. În aceste cazuri, solicitantul înregistrării trebuie să prezinte o denumire publică pe care ECHA o poate utiliza pentru scopuri de diseminare.

Înainte de a-şi transmite dosarele, solicitanţii înregistrării au oportunitatea de a solicita ca anumite date să fie păstrate confidenţiale şi să verifice ce informaţii vor fi disponibile public. Solicitarea confidenţialităţii se aplică doar unui set limitat de date şi necesită o justificare, care va fi evaluată de ECHA.

Comunicarea în lanţul de aprovizionare

Societăţile care furnizează substanţe înregistrate trebuie să includă numărul de înregistrare şi scenariile de expunere în fişele cu date de securitate care sunt furnizate clienţilor lor.

Fişele cu date de securitate trebuie actualizate în următoarele cazuri:

  • De îndată ce societatea deţine informaţii noi privind măsurile de administrare a riscurilor referitoare la substanţă
  • De îndată ce s-a emis sau respins o autorizaţie
  • De îndată ce s-a impus o restricţie

Actualizarea înregistrării

Solicitanţii înregistrării au responsabilitatea de a-şi actualiza dosarele. Printre motivele de actualizare a unei înregistrări se numără o modificare a compoziţiei substanţei, creşterea intervalului cantitativ sau disponibilitatea informaţiilor suplimentare, de exemplu privind clasificarea şi etichetarea. Informaţiile despre societate şi alte informaţii administrative trebuie, de asemenea, actualizate.

Noile informaţii trebuie transmise la ECHA fără întârziere nejustificată.

Pentru unele tipuri de actualizări se percepe o redevenţă.