Înregistrare

Societăţile au responsabilitatea colectării informaţiilor despre proprietăţile şi utilizările substanţelor pe care acestea o produc sau o importă într-o cantitate egală sau mai mare de o tonă pe an. Ele trebuie, de asemenea, să facă o evaluare a pericolelor şi potenţialelor riscuri prezentate de substanţă.

Aceste informaţii sunt comunicate la ECHA printr-un dosar de înregistrare care conţine informaţii despre pericole şi, acolo unde este relevant, o evaluare a riscurilor pe care le poate implica utilizarea substanţei şi cum trebuie controlate aceste riscuri.

Înregistrarea se aplică substanţelor ca atare, substanţelor în amestecuri şi, în anumite cazuri, substanţelor în articole. Substanţele chimice care sunt deja reglementate prin alte legislaţii, cum sunt medicamentele sau substanţele radioactive, sunt exceptate parţial sau integral de la cerinţele REACH.

Înregistrarea se bazează pe principiul „o substanţă, o înregistrare". Aceasta înseamnă că producătorii şi importatorii aceleiaşi substanţe au obligaţia de a-şi transmite înregistrarea în comun. Informaţiile analitice şi spectrale prezentate trebuie să fie coerente şi suficiente pentru a confirma identitatea substanţei.

Pentru înregistrarea substanţei se percepe de obicei o redevenţă.