Site Map

Identificarea substanţelor care prezintă motive de îngrijorare deosebită

Anumite substanţe care pot avea efecte grave şi adesea ireversibile asupra sănătăţii umane şi mediului pot fi identificate ca substanţe care prezintă motive de îngrijorare deosebită (SVHC). REACH urmăreşte să asigure că riscurile care rezultă din utilizarea SVHC sunt controlate şi că substanţele pot fi înlocuite, acolo unde este posibil.

Un stat membru sau ECHA, la cererea Comisiei Europene, poate propune ca o substanţă să fie identificată drept SVHC.

Consultare publică

Oricine poate transmite observaţii sau adăuga informaţii suplimentare privind utilizarea, expunerea, alternativele şi riscurile legate de o substanţă propusă. Cele mai interesate ar putea fi societăţile, organizaţiile care reprezintă industria sau societatea civilă, cetăţenii şi autorităţile publice.

Sunt binevenite observaţii din UE şi din afara sa.

Consultarea publică durează 45 de zile.

Statul membru care face propunerea sau ECHA va răspunde la orice observații şi le va transmite Comitetului statelor membre, care va conveni asupra identificării substanţei ca SVHC.

Prezentaţi observaţii

Dacă este posibil, scrieţi observaţiile în limba engleză.