Consiliul de administraţie

Consiliul de administraţie este organismul director al agenţiei. Acesta are un rol de supraveghere cu responsabilitate generală pentru aspectele bugetare şi de planificare, numirea directorului executiv, a membrilor şi preşedintelui Consiliului de administraţie şi pentru raportarea activităţilor ECHA instituţiilor UE.

Consiliul de administraţie este format din:

  • 27 de membri din statele membre ale UE
  • trei reprezentanţi ai Comisiei
  • doi reprezentanţi ai Parlamentului European
  • trei observatori care reprezintă părţile interesate, numiţi de Comisie

Pe lângă membri, Consiliul de administraţie a invitat câte un observator din partea Islandei, Liechtensteinului şi Norvegiei.

Atribuţiile operaţionale ale Consiliului de administraţie sunt foarte ample. Acestea includ, de exemplu, adoptarea documentelor strategice precum programul de lucru, raportul anual şi bugetul. Consiliul de administraţie numeşte, de asemenea, directorul executiv, membrii şi preşedintele Consiliului de administraţie şi membrii Comitetului pentru evaluarea riscurilor şi Comitetului pentru analiză socioeconomică.

Preşedintele şi vicepreşedintele

Consiliul de administraţie este prezidat de domnul Thomas Jakl din Austria. Vicepreşedintele, domnul Martin Lynch, este irlandez. Atât preşedintele, cât şi vicepreşedintele sunt numiţi pe o perioadă de doi ani. Mandatul poate fi reînnoit o singură dată.

Componenţa

Toţi membrii Consiliului de administraţie sunt numiţi pe baza experienţei şi calificării lor în domeniul securităţii chimice sau al reglementării substanţelor chimice. Mandatul acestora este de patru ani şi poate fi reînnoit o dată.

Reprezentanţii statelor membre sunt numiţi de Consiliu. Membrii reprezentanţi ai Comisiei Europene şi ai Parlamentului European sunt numiţi direct de instituţia respectivă. Comisia numeşte cei trei observatori care reprezintă interesele părţilor terţe.

Reuniunile

Consiliul de administraţie se reuneşte de obicei de patru ori pe an. Pentru facilitarea procesului de luare a deciziilor, au fost instituite mai multe grupuri de lucru.

Datele planificate pentru reuniunile din 2012 sunt următoarele:

22-23 martie;

19-20 iunie;

27-28 septembrie şi

13-14 decembrie.

Secretariatul

Directorul executiv asigură funcţia de secretariat al Consiliului de administraţie. Biroul executiv al agenţiei desfăşoară activităţile practice.

Secretariatul Consiliului de administraţie poate fi contactat prin e-mail la: mb-secretariat(at)echa.europa.eu

 

 

Chair

Thomas Jakl
Mr. Thomas Jakl is the Chair
  • CV
    [PDF]